Percheziții în Teleorman, Giurgiu și Ilfov, într-un dosar de evaziune de un milion euro. Este implicat și un deputat PSD

Percheziții în Teleorman, Giurgiu și Ilfov, într-un dosar de evaziune de un milion euro. Este implicat și un deputat PSD
Publicat: 24/09/2014, 09:32

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în această cauză se fac cercetări privind săvârșirea, în perioada 2012 – 2014, de infracțiuni asimilate celor de corupție și evaziune fiscală cu componentă transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste un milion de euro.

Procurorii fac, în acest caz, zece percheziții în județele Teleorman, Giurgiu și Ilfov, la sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz ar fi implicat și deputatul PSD Adrian Simionescu, precum și un om de afaceri.

Simionescu ar fi în atenția anchetatorilor pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, au precizat sursele judiciare.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Adrian Constantin Simionescu este deputat din 2012. Simionescu a fost viceprimar în Turnu Măgurele, în perioada 1996-1997, și vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, în 2008-2009. Acesta a deținut funcția de vicepreședinte al PD Teleorman din 1996 până în 2001. Ulterior, el a trecut la PSD, iar în 2001 a fost numit vicepreședinte al PSD Teleorman.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu